Apel de participare/ Nr 17
Tema Nr 17“Trei culori cunosc pe lume ”
Revista Puncte Punct Puncte are onoarea să vă lanseze invitaţia de a participa la realizarea urmatorului său numar, ce va avea drept scop realizarea unui dialog vizual pe marginea situaţiei artei româneşti actuale. Sunteţi invitaţi să expuneţi atât lucrări de artă vizuală, cât şi text. Atât tehnica, cât şi domeniile de abordare, sunt libere.
Au trecut 20 de ani în care noi am “profitat” de libertatea post-revoluţionară. Spre sfârşitul anului 2009 mass-media a analizat cu mare “tam-tam” avantajele şi dezavantajele acestei perioade, abordând o serie de planuri precum cel economic, politic, social, însă mai puţin cel cultural. Dacă în celelalte domenii s-a pus miza pe partea negativă a lucrurilor, revista de artă contemporană Puncte Punct Puncte propune o viziune pozitivă a activităţilor culturale şi nu numai. Revista işi propune analiza lumii artistice din aceşti ani, adică a lucrurilor care au fost făcute bine, a teritoriilor cucerite, a experimentelor realizate datorită eliberării şi deschiderii viziunii.
Pentru a înţelege direcţia în care Arta ar putea să mergă în viitor, trebuie să fim foarte atenţi la trecut, în speranţa de a nu “repeta” inutil ceva ce deja există. În anul 2010, revista de artă contemporană P.P.P. propune o introspecţie a artei românesti din ultima jumătate de secol. Astfel, printr-o fină ironie ce aminteşte de ‘‘trecutul glorios’’revista analizează situaţia concretă atât a artei ieşene, cât şi la nivel naţional, contextualizată însă în spaţiul specific al manifestărilor globale din domeniu, dorind o repoziţionare a generaţiilor tinere prin recuperarea decalajului şi nivelarea posibilelor bariere auto-impuse.
“Trei culori cunosc pe lume” corespunde deopotrivă titlului cât şi primului vers al imnului naţional de dinainte de ’89. Deşi conotaţiile politice ale acestei sintagme sunt implicite şi dificil de evitat, revista P.P.P. propune fiecărui artist invitat să expună exprimarea propriei perspective asupra subiectului ales.
Acest proiect se va finaliza cu organizarea unei expoziţii , la sfârşitul lunii martie, în cadrul căreia se vor putea viziona lucrările din revistă. Cu această ocazie va avea loc şi lansarea numărului 17 al P.P.P.
Materialele se primesc pe adresa puncte_punct_puncte@yahoo.com până la data de 7 martie 2010.
“Trei culori cunosc pe lume (…)” este propunerea redactiei ce vine in intamplinarea celor care vor sa-si spuna ‘‘of-ul’’ prin intermediul artei.
http://punctepunctpuncte.blogspot.com/